Copiilor nu le era deloc usor sa il auda plangand pe tatal lor la telefon de cate ori il sunau. Devenise asemenea unui copil, de aceea baietii si fetele lui nu se puteau opri sa nu spuna cu mult regret in glas:„Ce om a fost tata!”
Moartea sotiei ii distrusese echilibrul existential, fiindca din iubire ea facea totul in casa. Ii cumpara chiar si ziarul, ii aducea sosonii, sa nu ii inghete picioarele pe gresie si ii facea clatite de cate ori ii era pofta de ele.
Copiii veneau in vizita, dar la plecare tatalui i se innodau lacrimile sub barbie.
Casa era prea mare pentru un om singur si vulnerabil care pierduse pe cineva drag. In perioada de doliu se accentuasera si problemele medicale: tensiunea crestea brusc, barbatul ametea, glicemia era cam mare si ea.
Copiii se temeau ca tatal lor sa nu devina depresiv din cauza faptului ca plangea tot timpul si nu avea cu cine sa vorbeasca. Din iubire pentru parintele lor, copiii au tot cautat o solutie. Si-au dat seama ca nu este responsabil sa aduca in casa o persoana straina care sa aiba grija de el. Batranul refuza sa mearga la vreunul dintre copii, motivand ca nu vrea sa ii deranjeze.
Din recomandare in recomandare, apartinatorii au ajuns pe site-ul cu camine batrani private si dupa ce au analizat fiecare grupa de servicii, si-au dat seama ca tatal lor va fi la fel de rasfatat in acest loc ca acasa, cand traia mama.
A urmat vizita tatalui la azil. I s-a spus de la inceput ca nu se va face nimic contrar vointei sale si ca seara se va intoarce acasa. Era invitat numai sa priveasca, sa evalueze si sa decida daca doreste sau nu sa ramana in acel loc. Au intrat in curtea mare si ingrijita cu trandafiri infloriti. El s-a asezat pe o banca si pentru prima data in viata a zambit. Poate si-a adus aminte ceva din tinerete, poate cu ochii mintii a simtit-o asezandu-se pe banca aceea langa el pe cea care l-a iubit toata viata.
Apoi pe langa ei au trecut bunici care vorbeau si radeau fericiti, plimbandu-se prin gradina. Aveau obrajii rosii si chipurile destinse. Pareau intineriti, sanatosi, aveau miscari gratioase de parca picioarelelor nu se miscasera peste 70 de ani.
Apoi au fost preluati de o doamna amabila si condusi pe holurile perfect curate cu fotolii, apoi in sala de gimnastica medicala, in cabinetele de consultatii, la restaurant, la bilioteca si in sfarsit in camerele cu un pat si cu doua paturi.
Bunicul era surprins placut pe masura ce explora intreg universul in care avea sa isi petreaca batranetea. Nu ar fi indraznit sa creada ca va putea vreodata sa aiba la dispozitie o sala plina cu aparate unde sa faca gimnastica, o biblioteca imensa in care sa citeasca. Se gandea ca aici va incepe o noua viata: va avea timp sa se uite la emisiunile de stiri si la dezbaterile politice, va sta de vorba cu colegul de camera, fiindca nu doreste sa stea singur in camera sub nicio forma, apoi se va duce sa citeasca 4-5 ore.
Bunicul a privit atent personalul care ducea bunicii in caruciorul cu rotile la masa sau la baie, obiectele care straluceau de curatenie, rezidentii fericiti si a luat o decizie pe loc: aceea de a nu se mai intoarce acasa. I se parea ca tine in mana un vis frumos si daca il lasa sa scape, va pierde sansa la o viata fericita.
Cum sa plece asa inapoi acasa, in locul in care tristetea il ingenunchea? Acolo, oriunde pasea vedea o silueta mult iubita, se intalnea cu gesturile si cu dovezile ei de iubire, fiindu-i teribil de greu. Ii era urat singur in casa uriasa. De multe ori sarea din fotoliu si se ducea sa deschida usa. I se parea ca se intoarce ea de la piata.
La caminul de batrani a realizat ca ea nu se va mai intoarce niciodata, iar el nu mai trebuie sa sufere asa de mult, fiindca ii tulbura odihna. A ales sa ramana si a fost condus in camera, i s-a dat o saltea noua si un pat perfect si a avut noroc de un coleg de camera de nota 10. A gasit la batranete fratele dupa care a tanjit toata viata lui.
Acum joaca table toata ziua sau merg sa se plimbe in timp ce deapana amintiri, iar cele doua familii au doi bunici. S-au intamplat multe minuni de cand a ales sa vina in acest loc. Exista aici o doamna care seamana leit cu cea pe care a divinizat-o el si este multumit sa o priveasca de departe si sa ii zambeasca.
Nu mai plange, face gimnastica, discuta, citeste, se plimba si se uita la televizor. A inceput o noua viata, iar tristetea a ramas departe. De sarbatori li se organizeaza mese festive, vine aici si un duhovnic, dar el a trait toata viata dupa propriile reguli. Cu toate acestea, se bucura pentru cei credinciosi ca vine parintele si ii asculta si se pastreaza credinta si traditia.
Rufele sunt spalate si calcate, camera perfect curata, baia straluceste, iar cei dragi nu l-au uitat. Este ca si cum ar fi acasa, dar el nu are nicio grija, nici grija de a-si lua pastilele la timp, fiindca personalul se ingrijeste de tot.
I-ar placea sa poata spune tututor celor care au parinti sau bunici care plang la telefon sa ii aduca aici sa se linisteasca si sa traiasca fericiti cat mai au de trait!