• Fri. Feb 14th, 2025

Principalele cauze ale durerii cronice la nivelul mainii

By

Ne folosim mainile tot timpul in fiecare zi. Le folosim pentru a scrie, a ridica lucruri, a gati, a ne ingriji, etc. Cand te dor mainile, acea durere iti poate perturba viata. Mainile tale sunt compuse dintr-o combinatie complexa de muschi, tendoane, oase si nervi. Aceste parti ale corpului lucreaza impreuna pentru a permite o gama larga de abilitati si miscari. Ranile sau durerea mainilor pot fi cauzate de o varietate de lucruri, inclusiv suprasolicitare, uzura, un accident sau anumite probleme de sanatate. Din fericire, cu ajutorul unui specialist in bolile si chirurgia mainii, durerile de mana pot fi reduse sau eliminate.

In randurile ce urmeaza, iti vom relata cateva dintre cele mai frecvente cauze ale durerii cronice de mana.

​Sindromul de tunel carpian

Sindromul de tunel carpian este cea mai frecventa neuropatie de compresie la nivelul membrului superior. Afecteaza milioane de oameni din intreaga lume, in special pe cei care fac miscari repetitive si frecvente ale mainii si incheieturii mainii. Apare atunci cand nervul median, unul dintre principalii nervi ai mainii, este comprimat atunci cand trece prin tunelul carpian, un pasaj ingust aflat in incheietura mainii. Aceasta compresie a nervului este cauzata de o inflamatie din interioriul tunelului carpian si poate provoca furnicaturi, amorteli si dureri la nivelul mainii si degetelor, in special in degetele I, II, III si in prima jumatate a degetului IV.

Tratamentul pentru aceasta afectiune se concentreaza pe reducerea inflamatiei sau pe largirea tunelului carpian. Metodele de terapie conservatoare includ purtarea unei orteze care sa mentina incheietura mainii in pozitie neutra, administrarea de medicamente pentru durere si antiinflamatoare, injectarea locala cu corticosteroizi si terapie fizica. Daca durerea si disconfortul persista, poate fi necesara interventia chirurgicala.

​Maladia De Quervain

Maladia de Quervain, denumita si tendinita, tenosinovita sau sindromul de Quervain, este o afectiune dureroasa ce provoaca dureri la nivelul articulatiei mainii si probleme de folosire, in special a degetului mare (policelui). Avand aceasta tendinita, poate fi dificil sa prinzi obiecte, sa strangi pumnul si sa iti indoi incheietura mainii. Maladia de Quervain este frecvent intalnita in randul proaspetelor mamici, deoarece tinerea copilului in brate poate pune stres repetitiv asupra incheieturii mainii (de aceea, afectiunea este denumita uneori “tendinita mamicii”).

Pentru a trata maladia de Quervain, se recomanda odihna, purtarea unei atele specifice, medicamente antiinflamatoare si injectii cu cortizon. Chirurgia este o optiune in cazul in care metodele neinvazive si minim invazive esueaza.

​Osteoartrita

Osteoartrita este cea mai intalnita forma de artrita si este cauza numarul 1 a durerii si invaliditatii la persoanele in varsta. Este, de asemenea, principala cauza a durerii de mana. Osteoartrita afecteaza mai ales varstnicii si este cauzata de uzura articulatiilor care apare in timp. Provoaca inflamatie articulara, durere, umflare, rigiditate si dificultati de miscare. La nivelul mainii, afecteaza in cea mai mare parte degetul mare si articulatia medie sau finala a unuia sau mai multor degete.

Nu exista un remediu pentru osteoartrita, dar exista multe modalitati de a gestiona si reduce durerea si rigiditatea. Tratamentele comune includ administrarea de antiinflamatoare, purtarea unei atele si kinetoterapie. Chirurgia pentru cazurile severe poate fi o optiune.

Daca suferi de un caz sever, poti descoperi cele mai bune tratamente chirurgicale la Vitta Clinic.

By