Pierderea unui dinte nu inseamna doar aparitia unui spatiu gol in cavitatea bucala, ci atrage o serie de efecte negative si de riscuri pentru sanatatea, increderea in sine si viata sociala a persoanei afectate.
In consecinta, gasirea unei solutii de inlocuire a dintilor pierduti a reprezentat una dintre preocuparile majore ale cercetarii din medicina stomatologica. Initial, singura varianta existenta era proteza dentara mobila, care crea numeroase probleme functionale si estetice.
Apoi insa a fost descoperit tratamentul cu implanturi dentare, adica suruburi de mici dimensiuni, realizate din titan, zirconiu sau alt material 100% biocompatibil cu organismul uman. Ele tin locul radacinii dintelui pierdut si sustin o lucrare fixa definitiva care arata si se comporta, in toate privintele, la fel ca un dinte natural.
Iata de ce medicii specialisti de la clinica stomatologica Dental Premier, dar si cei din intreaga lume recomanda in unanimitate aceasta procedura si care sunt motivele pentru care toti pacientii care deja au apelat la ea se declara multumiti!
Cum creste increderea in sine, dupa inserarea unor implanturi dentare?
Pacientii care nu rezolva la timp problema unui dinte pierdut si raman cu un spatiu gol in gura ajung sa fie afectati in mai multe moduri decat si-ar putea imagina initial, deoarece o astfel de situatie duce la producerea unor procese daunatoare multiple.
De pilda, dintii invecinati cu cel pierdut capata tendinta de a se deplasa si de a umple golul ramas, ceea ce le afecteaza stabilitatea si sanatatea. In paralel, oasele mandibulei si maxilarului, care nu mai sunt folosite in mod corespunzator din cauza absentei dintelui, incep sa se macine. Printre efectele acestor fenomene se numara aspectul imbatranit si lipsit de armonie al fetei.
Daca spatiul gol se afla in partea din fata si nu se intervine la timp cu implanturi dentare, persoanele afectate ajung sa se teama sa mai zambeasca sau chiar sa mai vorbeasca in public, ceea ce le afecteaza major viata sociala.
Chiar si dictia ajunge sa fie afectata, deoarece exista mai multe sunete la a caror rostire participa nu numai buzele si limba, ci si dintii. Prin urmare, unele persoane incep sa se teama sa mai vorbeasca in public, pentru a nu produce ilaritate sau o impresie dezagreabila.
Toate aceste probleme sunt rezolvate dupa inserarea unor implanturi dentare. Spatiul gol dispare, iar dintele care il inlocuieste nu poate fi distins de cei naturali. Migratia dentara si tasarea oaselor maxilar si mandibular sunt stopate, iar dictia este din nou impecabila.
Efectele tratamentului cu implanturi dentare asupra sanatatii
Pe langa fenomenele nedorite ale migratiei dentare si ale tasarii osoase, existenta unui spatiu gol in cavitatea bucala sporeste riscul aparitiei a doua dintre cele mai frecvente afectiuni stomatologice: cariile dentare si boala parodontala. Efectul final al acestora consta in pierderea mai multor dinti.
Problemele ajung sa afecteze si procesul digestiv, care nu se mai desfasoara corect, din cauza unei mestecari incorecte sau insuficiente a alimentelor. Efectele se fac apoi resimtite inclusiv la nivelul organelor interne si, automat, al starii generale de sanatate.
Alegand inserarea unor implanturi dentare, riscurile sunt eliminate rapid si pe termen lung. Ulterior, este suficient sa acorzi atentia fireasca igienei dentare si iti vei pastra pe durata mai multor decenii atat sanatatea, cat si increderea in sine!