Dansul modern s-a nascut, din toate locurile, in San Francisco, locul de nastere al dansatoarei americane Isadora Duncan, o pioniera in noul stil de dans „liber”. Poate ca acesta este un loc potrivit pentru ca dansul modern sa isi aiba originea din moment ce stilul de viata al frontierei californiei la acea vreme era primitiv, simplu, liber si natural, adica semne distinctive ale noului stil. Viata in mijlocul acestei societati autoinventate, in continua evolutie, a transformat-o pe Isadora intr-o mantuitoare care se vedea pe ea insasi ca o forta eliberatoare de tot felul de conventii si constrangeri, fie ele morale, sociale, sexuale sau artistice, care impiedicau exprimarea libera a sentimentelor cuiva. Si asa, Isadora a hotarat ca va revitaliza ceea ce credea ca este o arta moribunda, atenuata de frippering mecanic. Rebela intuitiva impotriva antrenamentului formal de balet, Isadora a fost intarcata artistic de fluiditatea naturii, in special de fluxul si refluxul valurilor de pe malul marii. Din impulsurile ritmice ale naturii si formele decorative si nervoase, ea si-a modelat miscarea ondulata.
Scopul Isadorei a fost sa dezbrace baletul de orice superfluu si sa exprime in miscare esenta vietii, mai degraba decat sa spuna o poveste prin personaj sau situatie. Pentru a realiza acest lucru, ea s-a razvratit impotriva conventiilor artistice predominante din zilele ei, despre care credea ca faceau dansul contorsionat, inexpresiv si artificial. La acea vreme, baletul clasic se baza pe principiile conform carora toata miscarea emana din coloana vertebrala si ca dansul avea nevoie pentru a sfida gravitatia. Pentru Isadora, totusi, toata miscarea isi are originea in regiunea plexului solar a corpului, centrul sentimentului care ar putea fi activat de o idee sau o emotie: „Functionand la fel ca un motor – in dezvoltare progresiva – o singura miscare din un impuls initial urmeaza treptat o curba ascendenta a inspiratiei, pana la acele gesturi care exteriorizeaza plenitudinea sentimentului, raspandindu-se mereu sub impulsul care l-a influentat pe dansatorul.” Mai mult, Isadora a simtit ca corpul trebuie sa se miste in mod natural, mai degraba decat sa reziste legii gravitatiei, pentru ca miscarile care nu corespund functiei de baza si designului formei umane erau nenaturale. Pentru ea, dansul adevarat a izvorat din ondulatiile ritmurilor corpului simpatice cu ritmurile organice ale energiilor universale ale lumii. Cu alte cuvinte, Isadora Duncan a vrut sa exprime ritmul spiritului care patrunde toata viata.
Isadora Duncan a reusit sa revolutioneze dansul si in alte moduri. Inspirata de arta greaca, Isadora si-a aruncat pantofii si tutu-ul in favoarea picioarelor goale si a tunicilor diafane si fluide. Acest act subversiv a facut-o cu atat mai notorie, pentru ca descoperirea ei era de cea mai mare importanta. Timp de mai bine de un secol, picioarele dansatorilor de balet au fost legate in papuci de balet cu varfuri din lemn, care trebuiau sa fie purtati cu doua marimi prea mici pentru a facilita miscarea mecanica a baletului clasic. In plus, corpul dansatorului de balet a fost strans si mai mult de un costum corset puternic dezosat, care a facut ca forma umana si miscarea sa para artificiale si au fost concepute pentru a portretiza un personaj din poveste. In incercarea de a spori expresivitatea corpului uman, Isadora a adoptat chitonul, tunica greceasca dintr-o singura piesa favorizata de sculptorii epocii clasice. Asa cum este purtat de Isadora, chitonul ar putea fi usor bluzat cu centura sau snur in jurul taliei si incrucisat intre san. Mai multe fante care se extind de sub sold permiteau miscari libere ale zonei pelvine si ale picioarelor. Inutil sa spun ca Isadora Duncan a fost criticata de mai multe procese care o asaltau pentru expunerea ei indecenta, dar a reusit, in acelasi timp, sa inspire lumea pariziana a haute couture, iar moda nu va mai fi niciodata la fel.
Isadora Duncan a transformat, de asemenea, radical utilizarea muzicii si a coregrafiei in dansul modern. In mod traditional, partiturile de balet erau compozitii melodioase, fragmentare, care prezentau valsuri, polka, pizzicati si polka. In cautarea celei mai pure expresii a sufletului, Duncan s-a concentrat asupra piesei de stare, din care miscarea ar putea creste organic. Pentru Isadora, dansul perfect era dansul neinsotit, o expresie autosuficienta independenta de orice suport muzical. Un astfel de dans ar face ca dansatorul sa se miste in acord cu propriile ei ritmuri corporale, in dialog doar cu o voce interioara – fara muzica, fara text. Ar fi dans pur pentru sine pe „ritmurile unei muzici invizibile”, nu interpretand, ci creand expresie si desfasurandu-se in intimitate. Asadar, functia muzicii este elementul inspirational care aduce emotie mare si realizarea deplina a puterilor artistice ale dansatorului. Cu alte cuvinte, muzica ofera dansatorului energii emotionale si fizice. Isadora nu a vazut niciodata muzica ca mijloc de a crea dansuri, ci ca pe o hrana a sufletului. Si astfel a apelat la cea mai buna muzica a maestrilor compozitori – Chopin, Bach, Schumann, Mendelssohn, Gluck si Beethoven – interpretata ca un simplu acompaniament de pian. Aceste cursuri dans modern promovate de DanceVision.ro au aparut la sfarsitul secolului IXX-lea pentru a rupe conventiile baletului clasic. In anii 1980, termenul de dans modern contemporan descria rutine care nu respectau regulile stricte ale dansului clasic. Dansatorii contemporani din aceasta epoca au inceput sa creeze noi dinamici, explorand miscari neconventionale si impingand limitele formei umane. Miscarile lor combinau stiluri de dans din intreaga lume. Unii s-au regasit pana la tehnicile antice gasite in practicile filozofiilor orientale, cum ar fi Hatha Yoga indian, pilates si budismul zen. Tehnicile includ adesea respiratia sistematica, exprimarea emotiilor, miscari rapide de opozitie si ritmuri si posturi contrastante.