Într-o fabrică abandonată, cu scaune risipite și o groapă despre care copiii spun că nu are fund, un băiat de treisprezece ani își caută locul fără să știe că îl caută. Nu are aerul solemn al unui erou. Are telefon, prieteni, glume rapide, frici ascunse și acea grabă a adolescenței în care totul pare ori foarte important, ori complet plictisitor.
Acolo începe, de fapt, întrebarea mare a cărții: cine devin eu când lumea nu mă mai lasă să fiu doar copilul de ieri? Mihai, personajul principal, pornește dintr-un spațiu foarte recognoscibil pentru adolescenți, cu jocuri, prieteni, mame care îi trimit afară și o nevoie aproape fizică de aventură. Romanul atașat îl prezintă ca pe un băiat dintr-o localitate de lângă Cluj-Napoca, aflat la vârsta aceea în care te descrii pe jumătate în glumă, pe jumătate în apărare.
Cartea “Drumul catre o alta dimensiune” de Bradu Mihai Dan merită citită tocmai pentru că nu transformă identitatea într-o lecție rece. O pune în mișcare. O lasă să se vadă prin căderi, teleportări, prietenii, replici copilărești, alegeri grele și momente în care un adolescent înțelege că puterea nu vine niciodată singură.
Volumul se poate achiziționa online de pe Carturesti.ro și Libris.ro. Cărturești îl prezintă ca pe o carte fantasy pentru copii, cu un grup de puștani care descoperă puteri supranaturale și caută artefacte străvechi, cheia către o nouă dimensiune, iar Libris îl listează în zona de literatură fantasy pentru copii și adolescenți, în seria Călătorie spre început.
Identitatea nu începe cu un discurs, ci cu o încurcătură
Mihai nu intră în poveste pregătit pentru destinul lui. Îl găsim într-un ritm de copil obișnuit, cu weekenduri petrecute alături de prieteni și cu acea plăcere de a avea un loc al vostru, ascuns de adulți. Fabrica abandonată devine mai mult decât decor. E un teritoriu al libertății, o bucată de lume în care copiii pot inventa reguli, glume și curaj.
Scena gropii este foarte bună tocmai pentru că nu pare gândită să fie mare de la început. Copiii merg acolo ca să se joace, nu ca să descopere cine sunt. Apoi ușa ruginită, vocea polițistului, fuga, căzătura și senzația că trupul nu mai ascultă schimbă totul.
Pentru un adolescent, asta seamănă cu multe treceri reale, chiar dacă în viața de zi cu zi nu apar gropi magice. Corpul se schimbă, prieteniile se schimbă, vocea interioară devine mai puternică și uneori mai greu de înțeles. Brusc, nu mai ești doar copilul care merge la școală, ci cineva care trebuie să răspundă la întrebări pe care nu le-a ales.
Romanul prinde bine această neliniște. Mihai nu știe exact dacă a căzut sau a fost tras în groapă, iar neclaritatea aceasta spune ceva despre adolescență. Uneori simți că ai ales un drum, alteori simți că drumul te-a ales pe tine.
Cine sunt eu când aflu că sunt mai mult decât păream?
După cădere, Mihai ajunge într-o încăpere ascunsă, cu lumină, obiecte stranii și un bătrân care pare desprins dintr-o legendă. Acolo începe descoperirea puterilor lui. Ochii și mâinile capătă o nuanță albastră, iar el reacționează cum ar reacționa mulți copii puși în fața imposibilului: glumește.
Această glumă nu strică tensiunea, ci o face suportabilă. Adolescenții folosesc adesea ironia ca pe o haină subțire pusă peste teamă. Nu înseamnă că nu simt. Înseamnă că încă nu au alt instrument la îndemână.
Bătrânul și ceilalți adulți din jurul aventurii încep să îi explice că puterile lui nu sunt întâmplătoare. Mihai este legat de stariuni, de o lume din altă dimensiune, de o moștenire care îl depășește. În glosarul romanului, el este descris ca personaj principal, energic, calculat în felul lui și purtător al unei identități speciale, cu ochii căprui care devin albaștri ca efect al reîncarnării unui rege stariun.
Aici cartea vorbește pe înțelesul adolescenților despre una dintre cele mai sensibile teme ale vârstei: descoperirea unui sine mai larg. Poate fi vorba despre un talent, o sensibilitate, o teamă, o furie, o inteligență practică sau o nevoie de libertate. În roman, totul devine fantasy. În viață, același lucru se întâmplă mai tăcut.
Mihai nu devine el însuși doar pentru că cineva îi spune cine a fost într-o altă viață. Ar fi prea simplu. El începe să se apropie de sine abia când își testează puterile, greșește, întreabă, se teme, revine și se sprijină pe ceilalți.
Adolescența ca spațiu între două lumi
O dimensiune nouă este, în carte, un loc concret. Are creaturi, sate, artefacte, conflicte, arme și reguli. Dar, citită cu atenție, această altă dimensiune poate fi și imaginea adolescenței.
Copilăria rămâne în urmă, dar nu dispare. Lumea adultă se apropie, dar nu se deschide complet. Adolescenții trăiesc mult timp între două uși, într-un hol în care nimeni nu le dă toate instrucțiunile.
Mihai are exact această poziție. El încă aparține lumii temelor, telefoanelor, glumelor cu prietenii și grijilor legate de venitul acasă la timp. În același timp, intră într-o istorie uriașă, cu artefacte străvechi, regi reîncarnați și un conflict care poate afecta mai mult decât orașul lui.
Asta învață adolescenții din roman: identitatea nu se formează într-o singură cameră. Ea crește la graniță. Între casă și stradă, între școală și gașcă, între ce spune familia că ești și ce simți tu că devii.
Prietenia este oglinda în care nu poți trișa prea mult
Când vorbim despre identitate, e ușor să ne uităm doar la personajul principal. Dar adolescenții nu se formează singuri, ca niște plante puse sub un clopot de sticlă. Ei cresc în privirile prietenilor, în tachinări, în conflicte, în loialități mici și în gesturi care par banale până când contează.
În roman, grupul lui Mihai are textură. Albert este deștept, dar dificil. Călin are carismă și știe să întoarcă vorbele. Florin este puternic, dar sensibil. Heather are forță, temperament și un loc aparte în dinamica grupului.
Mi se pare important că autorul nu îi face pe toți la fel. Fiecare are o energie proprie. Adolescenții care citesc pot recunoaște imediat tiparul acesta de gașcă, cu liderul vorbăreț, prietenul isteț, cel puternic dar vulnerabil, fata care nu acceptă să fie decor.
Prietenia din carte nu e zaharisită. Copiii se întrerup, se iau peste picior, se contrazic, se sperie împreună și uneori se folosesc de replici ca să nu arate cât de tare le pasă. Așa se întâmplă des și în realitate.
Pentru un adolescent, să fii văzut de prieteni poate fi o formă de validare mai puternică decât orice discurs al adulților. Dar cartea arată și partea mai grea: prietenii te pot încuraja, dar te pot și pune în situații care îți testează caracterul. Identitatea nu se verifică doar în singurătate, ci și în felul în care rămâi alături de ceilalți când apare pericolul.
Cel apropiat poate fi chiar cel de lângă tine
Un moment foarte fin apare în capitolul Cel mai apropiat. Mihai încearcă să înțeleagă cine este paznicul său și pornește de la ideea firească, aproape copilărească, că cel apropiat înseamnă cel mai vechi prieten. Apoi realitatea îl obligă să privească mai atent în jur.
În scena de la școală, locul devine o închisoare a copiilor între 7 și 14 ani, formulare plină de umor, dar foarte recognoscibilă. Acolo, printre bănci, profesori și rutina orelor, Mihai începe să înțeleagă că apropierea nu e întotdeauna spectaculoasă. Uneori stă în colegul de bancă, în cel care e prezent zi după zi, fără să facă paradă.
Asta este o lecție frumoasă pentru adolescenți. La vârsta lor, intensitatea pare uneori dovada supremă a prieteniei. Dacă nu e dramatic, dacă nu e strigat, dacă nu e pus pe rețele, parcă nu există.
Cartea sugerează altceva, mai liniștit și poate mai adevărat. Apropierea se face și din repetiție. Din ore petrecute împreună, din gesturi mici, din faptul că cineva e acolo când mintea ta se duce în toate direcțiile.
Curajul nu arată mereu bine din afară
Mihai nu e un erou perfect. Sincer, tocmai de aceea e ușor de urmărit. Se sperie, se enervează, se miră, mai spune câte ceva aiurea, iar uneori pare că înaintează fiindcă nu are timp să se oprească și să proceseze totul.
Pentru adolescenți, acest tip de curaj este mult mai util decât imaginea eroului fără frică. Curajul real nu vine întotdeauna cu fraze frumoase. Vine când îți tremură mintea, dar faci pasul. Vine când ai prefera să nu fii acolo, dar cineva are nevoie de tine.
Prefața cărții subliniază clar direcția romanului: un grup de copii descoperă puteri supranaturale, caută artefacte străvechi și trece prin încercări care îi obligă să își înțeleagă abilitățile, să își controleze temerile și să rămână uniți.
Important este că romanul nu separă acțiunea de creștere interioară. Fiecare încercare devine și un test al sinelui. Nu doar dacă poți învinge un adversar, ci dacă poți să nu te pierzi în timp ce lupți.
Puterea devine periculoasă când nu e însoțită de responsabilitate
În multe povești fantasy, puterea e tratată ca un dar. Aici este și dar, și problemă. Mihai primește acces la ceva care îl face diferit, dar diferența aceasta cere control, răbdare și discernământ.
În universul romanului, artefactele și armele nu sunt simple accesorii de aventură. Ele sunt legate de istorie, de dimensiuni, de vechi conflicte și de tentația de a controla. Povestea lui Mordil, a cheii și a portalului spre lumea noastră deschide o miză mai mare decât joaca de început.
Adolescenții pot citi aici o întrebare foarte actuală. Ce faci când capeți influență? Ce faci când poți convinge, răni, exclude, domina sau salva? Nu trebuie să ai magie ca să te lovești de dilema aceasta.
La vârsta adolescenței, puterea poate fi popularitatea, inteligența, forța fizică, frumusețea, talentul, banii familiei sau chiar abilitatea de a spune lucruri tăioase. Romanul îmbracă aceste teme în aventură, dar miezul rămâne recognoscibil. Nu contează doar ce poți face. Contează ce alegi să faci.
Slăbiciunile fac parte din identitate
Un detaliu savuros din glosar merită ținut minte. Stariunii sunt mici, albaștri, foarte creativi și capabili să construiască dispozitive ingenioase. Dar au și un defect pe care Mihai îl recunoaște în sine: lenea.
Aici romanul atinge o zonă foarte omenească. Adolescenții aud des ce ar trebui să fie. Ambițioși, disciplinați, atenți, activi, politicoși, echilibrați, buni la școală și eventual veseli pe deasupra.
Dar identitatea reală nu se face doar din calități puse frumos în vitrină. Se face și din lucrurile pe care le amâni. Din dezordine. Din oboseală. Din talent nefolosit. Din impulsuri pe care încă nu știi să le stăpânești.
Mihai nu trebuie să devină perfect ca să fie important. El trebuie să se cunoască. Asta e o diferență mare. Când un adolescent înțelege că slăbiciunea nu îl anulează, ci îi arată unde are de lucrat, se produce o maturizare adevărată.
Familia rămâne firul care te ține de realitate
Oricât de departe ar merge aventura, romanul nu uită complet casa. Mama, temele, întoarcerea la timp, micile explicații domestice, toate acestea rămân în fundal. Și bine fac.
Adolescența are mereu acest contrast ciudat. În interior, copilul simte că trece prin lucruri uriașe. La exterior, cineva îi spune să își facă tema, să vină la masă, să nu întârzie, să aibă grijă pe unde umblă.
Mihai poate fi reîncarnarea unui rege stariun, dar rămâne și băiatul care trebuie să se descurce în fața mamei. Această suprapunere face povestea mai credibilă. Un copil nu iese din familie doar pentru că descoperă o lume nouă.
Pentru adolescenți, mesajul e discret și bun. Să crești nu înseamnă să negi lumea din care vii. Înseamnă să începi să o privești altfel, cu mai multă autonomie, dar și cu mai multă înțelegere.
Umorul îl salvează pe Mihai de solemnitate
Cartea are mult umor. Uneori sare repede de la pericol la glumă, de la spaimă la comparații cu jocuri sau filme, de la o scenă tensionată la o observație absurdă. E un ritm care seamănă cu felul în care vorbesc adolescenții între ei.
Mihai nu comentează lumea ca un adult care știe deja concluzia. O comentează ca un copil inteligent care încearcă să nu se lase copleșit. De aceea vocea lui poate prinde bine la cititorii tineri.
Umorul nu înseamnă superficialitate. În multe cazuri, el devine mecanism de apărare. Când lumea e prea mare, o glumă o face mai mică pentru câteva secunde. Când frica e prea aproape, o replică o împinge puțin mai încolo.
Asta pot învăța adolescenții din roman: nu e rușinos să folosești umorul ca să treci prin lucruri grele. Important este să nu îl folosești ca să fugi mereu de responsabilitate. Mihai glumește, dar rămâne în joc.
De ce lectura aceasta poate fi utilă și pentru părinți
Cartea poate fi citită de adolescenți ca aventură, dar și de părinți ca fereastră. Nu spun asta într-un mod rigid, ca și cum romanul ar trebui transformat în material de consiliere. Dar uneori o poveste face mai ușoară o conversație care altfel ar suna ca interogatoriul de la ora opt seara.
Un părinte poate vorbi cu copilul despre Mihai fără să îl întrebe direct ce simte. Poate întreba dacă i se pare curajos, dacă prietenii lui sunt de încredere, dacă puterea îl schimbă, dacă ar fi trebuit să ceară ajutor mai devreme. Din asemenea întrebări poate ieși, aproape pe nesimțite, o discuție despre identitate.
Adolescenții se apără adesea când simt că adulții vor să intre direct în camera lor interioară. Literatura bate mai încet la ușă. Nu cere mărturisiri. Oferă personaje.
Romanul lui Bradu Mihai Dan are avantajul că vorbește pe limba vârstei. Nu e perfect lustruit, dar e viu. Iar pentru un tânăr cititor, energia aceasta poate conta mai mult decât o frază impecabilă.
Un debut susținut de imaginație și recunoaștere publică
Bradu Mihai Dan a debutat cu o carte care își asumă aventura, ritmul alert și imaginația generoasă. În PDF-ul atașat, volumul apare la Editura Ecou Transilvan din Cluj-Napoca, în colecția Cărțile Copilăriei, cu ISBN 978-630-311-221-3, iar titlul este inclus în seria Călătorie spre început.
Cartea are 174 de pagini, lucru confirmat și în cuprinsul ediției atașate, care merge de la prefață până la capitolul Casa mea, regulile mele și glosar.
Autorul a primit Premiul pentru Carte de debut din partea Ligii Scriitorilor din România. Anunțul publicat de revista Luceafărul menționează premiile Ligii pentru cărți apărute în anul 2025 și îl include pe Mihai Dan Bradu la categoria Cartea de debut, pentru volumul apărut la Editura Ecou Transilvan.
De asemenea, în materiale publicate online despre carte este menționat că premiul i-a fost înmânat în cadru festiv de președintele Ligii, domnul Al. Florin Țene.
Recunoașterea aceasta nu trebuie folosită ca să oblige pe cineva să îi placă romanul. Literatura nu funcționează așa. Dar pentru un autor tânăr, un asemenea premiu spune că debutul a fost văzut, citit și așezat într-un context literar mai larg.
Ce rămâne după aventură
După ce treci prin fabrica abandonată, groapa fără fund, paznici, arme, creaturi și dimensiuni, rămâne totuși un lucru simplu. Mihai învață să nu se mai vadă ca pe o singură etichetă.
Nu este doar copilul care pierde vremea cu prietenii. Nu este doar elevul care trebuie să își facă temele. Nu este doar reîncarnarea unui rege. Nu este doar băiatul speriat care glumește ca să nu se vadă spaima.
Este toate acestea la un loc, iar aici se află una dintre cele mai bune lecții ale romanului. Identitatea nu e o poză clară făcută o singură dată. E mai degrabă un album, uneori amestecat, cu imagini reușite, cadre mișcate, colțuri rupte și momente pe care le înțelegi abia mai târziu.
Adolescenții pot învăța din această poveste că nu trebuie să aibă totul lămurit ca să pornească. Nu trebuie să fie perfecți ca să fie valoroși. Nu trebuie să fie neînfricați ca să fie curajoși.
Iar părinții pot învăța, poate, să privească mai atent acel haos de la vârsta treisprezece, paisprezece ani. Sub jocuri, glume și încăpățânări se poate ascunde un copil care încearcă să afle dacă puterea lui e reală, dacă prietenii îi rămân aproape și dacă lumea are un loc pentru el.
Casetă editorială
Drumul către o altă dimensiune este un roman fantasy pentru copii și adolescenți, semnat de Bradu Mihai Dan și publicat la Editura Ecou Transilvan din Cluj-Napoca, în seria Călătorie spre început. Volumul are 174 de pagini și ISBN 978-630-311-221-3. Cartea urmărește aventura lui Mihai și a prietenilor săi, copii care descoperă puteri supranaturale, artefacte străvechi și o lume aflată dincolo de granițele realității obișnuite. Autorul a primit Premiul pentru Carte de debut din partea Ligii Scriitorilor din România, premiu înmânat în cadru festiv de președintele Ligii, domnul Al. Florin Țene. Cartea poate fi achiziționată online de pe Carturesti.ro și Libris.ro.